Ca psihoterapeut,
Este important pentru tine să cunoşti câteva lucruri despre cel care îţi va fi partener de-a lungul acestei călătorii. Am să enumăr câteva etape şi repere profesionale care sper să îţi dea sentimentul că „eşti pe mâini bune”.
Sunt psiholog, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală cu Drept de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România. Ca psiholog, am competenţe şi Atestat de liberă practică în „Psihologia muncii şi organizaţională” şi „Psihologia transporturilor” – Cod 09718.
În prezent sunt doctorand în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi cadru didactic universitar la una dintre cele mai prestigioase Facultăţi de Psihologie din România.
Sunt membru al Colegiului Psihologilor din România şi membru al AHPCC (Asociaţia de Hipnoterapie şi Psihoterapie Cognitiv Comportamentală). Sunt licenţiat în Psihologie şi Drept. Dupa terminarea facultăţilor am urmat şi absolvit cu media 10 cursurile a trei programe masterale:
- „Psihoterapii Cognitiv Comportamentale”;
- „Psihologia resurselor umane” şi
- „Relaţii internaţionale şi diplomaţie”.
De asemenea, am absolvit şi Programul Compact de Studii Psihopedagogice din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.
De-a lungul anilor de studiu am participat la diverse programe, conferinţe şi workshop-uri care mi-au îmbogăţit bagajul informaţional şi viziunea legată de psihoterapie. Preocuparea mea continuă pentru cercetare şi cele mai recente noutăţi în domeniul psihologiei sunt o condiţie esenţială a respectului pentru tine şi pentru ceea ce fac. Modul meu de lucru este unul eclectic şi am încercat să adun cele mai bune tehnici şi instrumente terapeutice. Pe toate le luăm la drum cu noi.
Ca om,
Cu mulţi ani în urmă, atunci când m-am confruntat pentru prima oară cu nevoia de a consulta un psihoterapeut, am avut un sentiment de uşoră teamă şi asta pentru că mi-am pus întrebarea cum este omul căruia urmează să îi împărtăşesc câte ceva despre mine şi despre viaţa mea.
Dacă ai această întrebare, lasă-mă să iţi spun câte ceva despre lucrurile care îmi plac, câte ceva despre locurile prin care am fost şi, pentru că o „imagine face cât o mie de cuvinte”, îţi împărtăşesc cu drag „Lumea vazută prin ochii mei”.