Igiena emoţională

Acum câteva săptămâni am fost prezenţi la evenimentul anului, cum a fost numită prezenţa lui Dr. Oz în România. Ne-a vorbit mult şi frumos despre sănătate, despre principii de viaţă sănătoase dar şi despre respectarea unor regului stricte. Trei mese pe zi, la ore fixe, fără mâncăruri nesănătoase, fără sucuri, mai puţin zahăr, mai puţin ulei.

Dar ce spuneţi de mai multă grijă pentru noi şi mai multă igiena emoţională?

Cum păstrăm curăţenia emoţională?

Să începem cu filtrarea informaţiilor, cu necesitatea trecerii printr-o sită a tuturor informaţiilor. Ceea ce contează să păstrăm, ceea ce este cu adevărat neimportant, să le lăsăm pierdute în măgura vremii. Când punem capul pe pernă, să păstrăm doar gândurile care contează cu adevărat, nu şi cele superficiale, care nu merită energia noastră.

Detaşarea

O provocare, un mare război chiar pentru unii. A lăsa deoparte unele gânduri nu este uşor, pentru nimeni. Un pic de concentrare, un pic de reîntoarcere la ceea ce contează cu adevărat. Merită să ne consumăm? Merită să ducem cătuşele trecutului? Nu- este raspunsul corect. Merită să te detaşezi, să laşi valurile de griji să curgă precum un rău curat. Doar tu și linistea contați, ca într-o piesă frumoasă.

Renunţarea la obiceiurile dăunătoare

Zilnic repertam aceleaşi obiceiuri. Deşi ştim că nu ne fac bine, le repetăm, conștient sau nu. Ne închidem în aceleaşi circuit al gândurilor nefaste şi trăim cu sentimentul că nu avem scăpare, că nu putem găsi soluţii. Mai bine ar fi să ne liniştim, să lăsăm gândurile negative departe, că pe o haină uzată și să nu ne mai gândim ceea ce ne macină, ci să mergem spre optimism, nu de reviste colorate, ci optimism pe care îl merităm şi pe care, cu puţin efort, îi putem aduce beneficiile în viaţa noastră.

Tu cand vrei sa incepi schimbarea?

Ce este fobia specifică?

Poate am citit de multe ori în revistele de specialitate sau am auzit in jurul nostru și ne-am întrebat ce înseamnă fobia specifică, dincolo de definițiile tradiționale.
Fobia specifică este frica resimţită la confruntarea cu un obiect, animal sau situaţie particulară/specifică. Teama este suficient de mare ca să doriţi să evitaţi situaţia; în cazul în care nu puteţi evita situaţia, o înduraţi cu un disconfort semnificativ. Fricile şi fobiile sunt fenomene foarte frecvente. Într-o evaluare recentă, peste 60% dintre persoanele studiate au menţionat că le este frică de o situaţie sau obiect. Obiectele/situaţiile care provoacă cel mai frecvent temeri sunt: insectele, şoarecii, şerpii, liliecii, înălţimile, apa, transportul în public, furtunile, spaţiile închise,tunelurile şi podurile. Multe persoane au relatat că le este teamă de mai multe lucruri pe care le şi evită. De fapt, peste 11% dintre cazuri au putut fi diagnosticate cu fobie specifică. Adică fricile acestor persoane sunt persistente şi asociate cu niveluri ridicate de anxietate; evită sau doresc să evite anumite situaţii; sunt conştiente de faptul că fricile lor sunt excesive şi ireale; şi fricile lor induc niveluri ridicate de distres şi disfuncţii în viaţa zilnică.
Cu siguranță toți avem un prieten sau un membru al familiei căruia îi e greu să meargă cu mijloacele de transport în comun, deja îi este rău când vede un șoarece sau se schimbă total când trebuie traversat un tunel.
Cum vă poate fi de ajutor psihoterapia cognitiv comportamentală?
Frica şi anxietatea dumneavoastră se vor reduce pe măsură ce învăţaţi din experienţă că fobia dumneavoastră nu este fondată. Terapia cognitiv comportamentală pentru fobia specifică îşi propune să vă ajute să reuşiţi să vă confruntaţi cu evenimentul de care vă temeţi, în loc să îl evitaţi. Pare complicat și solicitant, însă rezultatul este pe măsura. Pentru ca terapeutul să vă poată ajuta în acest sens, va trebui să întocmiţi o listă cu situaţiile de care vă este teamă, să descrieţi cât de intensă este teama pe care o resimţiţi, să descrieţi convingerile pe care le aveţi despre fiecare obiect sau situaţie (de exemplu, aveţi convingerea că vă veţi contamina, veţi muri, veţi fi atacat sau veţi înnebuni?). De asemenea, terapeutul vă va învăţa cum să vă relaxaţi în momentele în care vă simţiţi tensionat. Terapeutul vă poate ruga, de exemplu, să vă imaginaţi situaţiile de care vă este teamă şi să le menţineţi în minte până când nu mai resimţiţi anxietatea.

Expunerea dumneavoastră la stimulii de care vă temeţi se va face treptat: înainte să începeţi expunerea, terapeutul vă va explica întregul proces; aveţi libertatea să refuzaţi participarea în implementarea acestei tehnici; nu va trebui să vă confruntaţi cu niciun aspect surprinzător; dumneavoastră veţi fi persoana care determină ritmul în care progresaţi de a lungul intervenţiei. Majoritatea pacienţilor care implică aceste tehnici menţionează că se simt mai puţin tensionaţi, reuşesc să efectueze activităţile care, anterior, le induceau teamă şi anxietate şi sunt mai eficienţi în viaţa de zi cu zi.

Foarte multe persoane ajung să resimtă ameliorări semnificative într o perioadă scurtă de timp, în doar câteva şedinţe în care se poate realiza expunerea intensă la stimulul anxios. În funcţie de natura fricii, 74 94% dintre pacienţi relatează că starea lor s-a ameliorat semnificativ.
Nu lăsați problemele să vă afecteze ritmul zilnic și micile bucurii ale vieții. Afecțiunile se tratează dacă există deschidere, cooperare și dorință.
Psiholog Cristian Manea

Hai în tabăra autenticității tale!

În zilele noastre stresul şi agitaţia zilnică sunt un stil de viaţă, nu sunt excepţii. Ne este greu să aducem plus valoare vieţii noastre, ne este dificil să ne întoarcem la ceea ce contează cu adevărat: liniştea şi armonia noastră.

Cum ar fi să ai câteva zile doar pentru tine? Să ai un cadou special oferit autenticităţii tale? Sună ca un vis? Sună ca un plan perfect?

A avea dezechilibre emoţionale nu este o ruşine, a rămâne cu acestea, ascunse bine “sub preş” poate fi o problemă ce îți afectează atât familia cât şi pe tine. Când tu nu eşti împăcat cu tine, nu poţi avea pretenţia că ceilalţi să vadă în tine o rază de armonie şi înţelegere.

Dacă vrei să rezolvi unele probleme, dacă vrei să participi la o experienţă ce îţi va schimba viaţa, te aşteptăm în tabăra noastră de dezvoltare personală.

Dacă te regăseşti într-una sau mai multe din sitatiile de mai jos, eşti invitat/ă să participi la acest Program de Dezvoltare Personală. Ești pregătit/ă să faci primii pași ?

1. Te confrunţi cu diverse temeri, fobii sau stări anxioase;

2. Eşti în punctul în care ai identificat gânduri şi emoţii care îţi fac rău, însă nu reuşeşti să le gestionezi singur/a;

3. Simţi că nu ţi-ai descoperit adevăratul potenţial uman şi eşti într-o continuă căutare de sens;

4. Ai obosit să tot eviţi anumite interacţiuni sau situaţii de viaţă, de teamă că nu le vei face faţă;

5. Nu poţi depăşi o traumă, o despărţire sau un eveniment din trecut şi simţi că ai nevoie de ajutor să mergi mai departe;

6. Realizezi că viaţa ar trebui să însemne bucurie, armonie şi echilibru, însă tu nu reuşeşti să accesezi îndeajuns aceste stări;

7. Eşti în punctul în care eşti mulţumit/a de viaţa ta, dar simţi că poţi obţine mai multe satisfacţii, accesând un nivel mai avansat de autocunoaştere;

8. Vrei să ştii ce stă la baza formării propriilor gânduri şi emoţii şi îţi doreşti să înveţi să le gestionezi eficient;

9. Îţi doreşti să ai mai multă încredere în tine şi să înveţi să îţi stăpâneşti emoţiile negative;

10. Eşti conştient/a că situaţiile de viaţă cu care te confrunţi pot fi o consecinţă a percepţiei tale, de aceea îţi doreşti să o îmbunătăţeşti prin autocunoaştere.

Cui se adresează?

Tuturor celor care îşi doresc să se cunoască, să evolueze şi să se bucure de câteva zile de linişte şi frumuseţe, în natură.

Cazare şi masă

Avem la dispoziţie o pensiune de 3 Margarete în Bran, exclusiv pentru noi.
Cazarea se va face în camere de 2 persoane, dotate cu mobilier modern, baie proprie, apă caldă, televizor, balcon cu vedere la Masivul Piatra Craiului.
Cele 3 mese zilnice se vor servi în incinta pensiunii şi sunt incluse în preţ.

Perioada taberei este între 18 – 22 Iulie

Pentru înscrieri şi alte detalii: psihologcristianmanea@yahoo.com sau mesaj privat pe Facebook.

Stresul – “Prietenul nostru”

Acest cuvânt "magic", deja este în vocabularul tuturor, aproape zilnic. Stresul este găsit deja de mulți ca un diagnostic, care duce încet dar sigur la afecțiuni mai grave, atât psihice, cât și fizice. Stresul este răspunsul multor întrebări și vinovatul multor stări.

Totul a început într-un mod aproape bizar prin anii ’20 când un tânăr student în Medicină la Universitatea din Praga - Hans Selye descoperea, pornind de la experienţele pe şoareci, că organismele vii pot fi influenţate într-un mod aproape dramatic de diferiţi agenţi exteriori. El numeşte totalitatea răspunsurilor nespecifice provocate de agenţi fizici agresivi „sindrom general de adaptare”.

Influenţa teoriei lui Selye începe să işi facă simţită prezenţa începând din anul 1950, ajungând practic să fie unul din cele mai uzuale concepte ale vieţii contemporane.

La serviciu, în metrou, la plajă, peste tot auzim cum pluteşte în aer câte o relatare în care cuvântul „stres” este aproape folosit pentru începutul propoziţiei.

Considerat ca fiind una din „bolile civilizaţiei”, stresul a devenit mult mai uzual în vocabularul nostru decât bucurie, entuziasm, speranţă, prietenie, valori, moralitate, etc. În concluzie, dacă tot a devenit acest concept familiar în viaţa noastră, hai să ne întrebăm dacă nu cumva el ne este drag? Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim cum am începe o discuţie la birou, acasă sau cu prietenii:

-„Salut, ce faci?

- Multumesc, excelent, mă simt minunat, aş vrea să spun că sunt stresat însă nu îmi vine, aproape că nu mai ştiu ce este stresul”- acum, înapoi în realitate, cam cum credeţi că o să vă catalogheze lumea? – Încercaţi şi vă las pe voi să vă bucuraţi de răspunsuri.

Poate este mai bine să ne lamentăm, să ne supunem unui şir nesfârşit de scuze, de probleme, aşa, practic, suntem în trend, nu ieşim în evidenţă, ba mai mult, reuşim poate, pe alocuri, să fim lăsaţi în pace, să fim alintaţi, compătimiţi.

Dacă mâine ar dispărea cuvântul „stres”, mă gândesc oare ce am inventa? Ne-am simţi stresaţi că nu mai există stresul? Probabil că am începe să ne gândim că viaţa noastră de zi cu zi ne aduce lucruri bune sau mai puţin bune, ne-am gândi că avem de îndeplinit anumite sarcini şi poate am învăţa că viaţa este suma sentimentelor pe care alegem să le trăim în fiecare zi.

Vă rog să vă gândiţi, dacă nu ar mai exista cuvântul (stres), nu s-ar mai declanşa emoţia (nemulţumire, supărare, tristeţe, etc) şi, implicit, acţiunea de evitare (fumat, alcool etc) ?

Hai să încercăm împreună un experiment. Pentru o zi, măcar o singură zi din viaţa noastră, să monitorizăm gândul şi emoţiile noastre atunci când apare cuvântul stres. Să luăm fiecare gând şi să-l analizăm – de unde vine, ce beneficiu ne aduce, este oare real, suntem una cu gândul nostru? Rămâne ca rezultatul să îl analizăm fiecare, într-un mod sincer. Am convingerea deplină că, de cele mai multe ori, o să zâmbim la final întrebându-ne: Stres? La naiba, ăsta este doar un cuvânt, iar eu aleg să-l folosesc, de cele mai multe ori, cu zâmbetul pe buze…

Psiholog Cristian Manea

Perfectionismul

Perfectionismul exercita o anumita fascinatie, indiferent de domeniul la care am face referinta, fie ca vorbim despre arta, literatura, stiinta sau inginerie, el continua sa fie una dintre ideile obsedante ale oamenilor. Pana la urma nu este nimic rau in dorinta de a te perfectiona, aceasta nevoie venind din necesitatea evolutiei personale, spirituale sau profesionale. Aproape in orice domeniu al vietii, perfectionistii sunt cei care in mare parte reusesc sa devina “personalitati”, fiind apreciati pentru energia si dorinta de a lucra la un nivel cat mai ridicat. Reversul medaliei apare atunci cand notiunea si comportamentele care tin de perfectionism sunt duse la extrem. Atunci apar trasaturile de personalitate de tip obsesiv – compulsive.

(mai mult…)

Cum să spunem NU

Din tot alfabetul, nicio altă înlăturare a doua litere nu provoacă atâtea bătăi de cap. De câte ori, înăbuşiţi de emoţie am aşteptat un răspuns, de câte ori nu am simţit că ne cade cerul în cap când am auzit un „nu” hotărât.

Toți cei din jurul nostru şi-au făcut datoria, părinţi, profesori, iubiţi, prieteni, toţi ne-au servit câte o porţie mai mult sau mai puţin digerabila de „nu-uri”. Însă, se pare că în timp, cu toţii am dezvoltat o toleranţă mai mare, şi parcă, de multe ori a devenit mai uşor să fii refuzat decât să refuzi. Şi asta pentru că în copilărie, lecţia la care trebuia să învăţăm să spunem „nu” era trecută la bibliografie suplimentară.

De ce? Simplu, aduceţi-vă aminte de câte ori spuneam „nu” părinţilor atunci când aceştia ne trimiteau să luăm pâine, de câte ori spuneam „nu” fraţilor, surorilor mai mari, sau bunicului atunci când trebuia să-i cumpărăm ţigări şi sifon? Tocmai de aceea, încă din copilărie, asociem lipsa acestei negaţii din interacţiunile noastre cu bunul simţ, sau cei şapte ani de-acasă.

Astfel, un „nu” spus celor apropiaţi poate însemna de cele mai multe ori un lucru extrem de delicat şi uneori chiar riscăm să rănim sau să jignim pe cineva la care ţinem sau cu care am petrecut în mod plăcut anumite momente din viaţă. Din păcate, nici în educaţia unui tânăr nu se găseşte lecţia – „Cum să apunem nu”. În consecinţă, încercam să ne descurcăm fiecare cum putem şi de cele mai multe ori o facem lamentabil.

De câte ori s-a întâmplat să spunem o minciună pentru a scăpa dintr-o stituatie neplăcută, în loc să spunem pur şi simplu – nu? Însă, partea amuzantă este ca o minciună nu vine niciodată singură, fiind urmată de un lanţ interminabil de justificări şi alte gogomănii.

A învăţa să spunem „nu” cererilor exagerate ale celor din jur deschide perspectiva unui „da” care ne va arăta să fim noi înşine, mai independenţi şi mai capabili să ne susţinem în mod asertiv părerile. A îndrăzni să fii diferit, a lua atitudine, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna bine înţeles de cei din jur, înseamnă acceptarea propriilor dorinţe şi asumarea propriilor alegeri.

Atunci când coordonatele prieteniei sunt înlocuite cu dependenţa şi apropiaţii noştri încearcă să ne manipuleze exploatând sentimentele şi bunăvoinţa noastră, este timpul să începem să fixăm limitele spunând simplu, „nu”.

În mod aproape paradoxal, atunci când începem să spunem „nu”, cresc şi şansele unei comunicări autentice. Precizarea propriilor dorinţe şi nevoi este un mod prin care începem să ne facem cunoscuţi şi respectaţi. Să observaţi, că odată ce veţi începe să vă ascultaţi propriile dorinţe şi să le susţineţi într-un mod neagresiv, şi ceilalţi, încet încet, vor face acelaşi lucru.

Un „nu” lipsit de agresivitate dar ferm, va permite o comunicare mai onestă în care cei din jur vor înţelege că avem dorinţe proprii şi că viaţa în comun înseamnă în primul rând respectarea identităţii şi nevoilor individuale. Atunci când ni se cere să ne sacrificăm pentru ceilalţi, şi acest lucru nu este justificat, avem o bună oportunitate de a începe să spunem „nu”.

Pe de altă parte, cu ajutorul acestui „nu”, putem ajunge să ne descoperim şi să ne afirmăm propria identitate. Dacă reuşim să înţelegem ce nu vrem, facem cel mai mare pas pentru a obţine ceea ce dorim.

Sunt convins că este greu să ne schimbăm foarte repede comportamentul, însă este important să ajungem să ne înţelegem sentimentele şi reacţiile pentru că, în cele din urmă, să avem posibilitatea de a fi responsabili pentru o schimbarea benefică în viaţa noastră.

Este necesar să învăţăm să spunem „nu”, pentru că numai aşa putem înţelege valoarea unui „da” plin de convingere şi plăcere.

Cristain Manea - Psiholog

Dragostea, sublimul vietii…

Iubirea este cel mai veneret sentiment. Subiectul filmelor, a cărților și a celor mai cunoscute povești. Dragostea este sentimentul suprem. Creştem, trăim şi ne urmăm cursul vieţii într-o dorinţă continua de a ne împlini destinul iubirii, de a simţi pasiunea şi bucuria alături de „jumătatea sufletului” nostru.

Toate iubirile sunt sublime, milioane de oameni şi milioane de poveşti, toate diferite şi pline de savoare şi, totuşi, atât de asemănătoare. Oameni singuri, care vor să iubească, să fie iubiţi şi să împărtăşească alături de cineva darurile pe care destinul le aşează în calea vieţii.

„La bine şi la rău”, este lozinca şi legământul pe care îl facem partenerului. Gânduri bune, speranţe şi planuri de viaţă…, entuziasm, zâmbet şi acel sentiment aproape palpabil de împlinire.

Tot acest buchet frumos de sentimente şi trăiri îl primeşte fiecare cuplu la început de drum. Din păcate, din entuziasmul şi beţia începutului mulţi uită că, dacă nu le îngrijeşti, florile sunt trecătoare. A avea grijă de acest „buchet”, înseamnă a te comporta asemeni grădinarului care în fiecare zi îşi îngrijeşte florile, le udă, vorbeşte cu ele şi le pune pământul cel mai bun.

Asta înseamnă o muncă şi o grijă permanentă, şi dacă este bine făcută, va fi urmată de bucuria de a privi în fiecare zi prospeţimea florilor în ochii, sufletul şi comportamentul partenerului tău.

Să nu uiţi, înseamnă să înţelegi că cel de lângă tine îţi este egal, el nu îţi „aparţine, nu este un bun pe care îl dobândeşti, o ”proprietate”, ci este acea persoană care ţi-a stârnit şi aprins focul pasiunii. Este jumătatea intimă a sufletului tău, acel „ceva” care te completează fără efort şi acest lucru trebuie să fie natural, armonios, nu venit din constrângere sau teamă.

Să ai grijă, înseamnă să respecţi dorinţele celui de lângă tine, să încerci să comunici şi să înveţi să asculţi într-un mod veritabil, cu calm şi multă răbdare. Să intelgi că „Noi” înseamnă dorinţele noastre contopite, un crez comun dat de necesităţi comune.

Să îngrijeşti, înseamnă să ai capacitatea de a aduce bucurie, de a fi spontan, inventiv, de a surprinde viaţa aşa cum este fără a eticheta şi a te ascunde în concepte rigide.

De cele mai multe ori, noi oamenii aşteptam reţete miraculoase, sfaturi şi paşi „eficienţi” care ar trebui urmaţi pentru a avea o relaţie împlinită. Deşi spuneam că poveştile seamănă, actorii sunt de fiecare dată alţii şi în acest context intimitatea şi particularităţile unei relaţii nu pot fi înţelese şi simţite de cât de către cei care o trăiesc.

Din păcate, de cele mai multe ori din teamă de a ne asuma ceea ce trăim, începem să căutăm răspunsuri acolo unde nu le putem găsi. Întrebăm prieteni, părinţi, fraţi. Indiferent cât de mult bine ne doresc apropiaţii noştri, răspunsurile nu le vom găsi în cuvintele lor. Trebuie să avem curajul să privim în oglindă propriei vieţi, numai aici răspunsurile, indiferent dacă ne plac sau nu, vor fi cele autentice.

A crede în realitatea cuvintelor înseamnă a nega esenţa lucrurilor trăite. În noi stă înţelepciunea şi priceperea „grădinarului” care a văzut cum cresc florile, care a simţit parfumul, care a trăit total experienţă. Mormane de cuvinte, de teorii şi definiţii nu ne aduc înţelegerea a ceea ce fiecare a simţit în propria poveste de iubire.

În viaţa ne definim prin valorile la care aderam şi dacă m-aş gândi la cele şapte miliarde de oameni cu care împărţim întinsul pământului, sentimentul de dragoste şi nevoia de a-l împărtăşi rămâne una dintre nevoile noastre comune, fundamentale.

Dragostea este pământul bun în care odată sădite, seminţele iubirii vor da roade şi viaţa noastră va fi acea grădină „ruptă din Rai”, în care pacea, armonia şi bucuria vor înflori.

Doar de noi, depinde să avem dorinţa de a deveni „grădinari” iscusiţi.

Cristian Manea – Psiholog

Invață să asculți cu inima

Toti avem probleme, dificultăţi şi de multe ori în primele raze ale dimineţii nu vedem nimic altceva decât perspectiva înecată în incertitudine şi nesiguranţa vieţii. Ridicăm capul şi mergem mai departe, pe drumuri neştiute, multe dintre ele zadarnice în căutarea a ceea ce nouă, de multe ori, ne place să numim „un suflet cald”.

Emoţii, sentimente, furie, toate se adună zi după zi. Paradoxul apare atunci când ne gândim că, deşi trăim într-un oraş alături de alte milioane de oameni, ne simţim singuri. Singuri într-o lume grăbită, pragmatică, aproape mecanică. Rupţi de valori, de natură, de noi înşine, mulţi nu reuşim să găsim ceea ce a început să devină un fel de „rara avis” în zilele noastre, şi aici mă refer la prietenie…, la acel sentiment cald, pe care îl ai atunci când poţi să împărtăşeşti celui de lângă tine intimitatea gândurilor şi a trăirilor tale. Suntem atât de diferiţi şi totuşi atât de apropiaţi în nevoi, în trăiri, în speranţe.

Privesc oraşul în mişcare, oamenii prinşi în ceea ce filosofia orientală numea „maya”, iluzia vieţii şi, mă întreb câţi dintre noi au un prieten adevărat, câţi dintre noi sunt cu adevărat ascultaţi.

Deşi nu pare, ascultarea este unul dintre cele mai dificile lucruri, pentru că ascultarea adevărată nu se face cu mintea, ci cu inima, este un act intim, aproape sacru. A-ţi deschide sufletul, a arăta o parte din ceea ce eşti tu cu adevărat, reprezintă un dar, poate cel mai autentic pe care oamenii şi-l pot face unul altuia. Societatea în care trăim ne-a desprins însă de esenţa noastră, de calitatea de oameni cu suflet şi ne-a împins într-o lume a conceptelor, a etichetelor mentale, a analizelor şi a rezultatelor imediate, cuantificabile.

Ascultarea a devenit ceva necesar în sensul de a putea trage rapid o concluzie sau a putea pune o etichetă. Însă este un lucru teribil de trist să vezi cum cei de lângă noi, aproape fără să clipească şi fără să prindă esenţa încep să ne dea sfaturi, să ne spună cum văd ei rezolvarea, să ne certe sau să ne reproşeze, uitând esenţa ascultării.

Ascultarea în sine este un act terapeutic, ascultarea cu inima este adevărata ascultare. Atunci ar trebui să fii prezent, să fii acolo şi nimic din ceea ce eşti tu să nu compare, să nu evalueze şi să nu se erijează într-un cunoascator care rapid să fabrice „reţeta fermecată a ieşirii din criză”.

Deschide-ţi inima şi ascultă, în primul rând ascultă. Iar dacă cu adevărat îţi doreşti să-ţi ajuţi prietenul poţi încerca una dintre tehnicile care îţi aduc rapid ameliorarea considerabilă a capacităţii de ascultare şi asta fără a fi nevoie să ajungi psiholog.

Metoda a fost dezvoltată de Stuart şi Liberman, un psiholog şi respectiv un medic de familie din New Jersey. Tehnica lor constă în cinci întrebări, care ne pot face să auzim ce nu am auzit niciodată, apropiindu-ne astfel de oamenii care contează cel mai mult în viaţa noastră: iubiţi, părinţi, copii, prieteni. Metoda se numeşte „CEDFE”.

C – „Ce s-a întâmplat?”. Este foarte important să putem stabili o conexiune cu persoana care se află în faţa noastră şi pentru a reuşi trebuie mai întâi că ea să povestească ce i-a produs atâta suferinţă, fără să o întrerupem, fără să intrăm în detalii.

E – „Emoţia”. Orice lucru care ne afectează trezeşte în noi o emoţie puternică, şi o întrebare de genul „ Ce emoţie ai simţit?” s-ar putea să ne dezvăluie lucruri surprinzătoare.

D – „Dificultate maximă”. Este demonstrat şi testat de mulţi ani în cabinetele de psihoterapie că cea mai bună cale de a înţelege emoţia şi durerea cu care ne confruntăm este să coborâm până în adâncul ei. Numai de acolo, aducând lumina putem să înţelegem şi să integrăm evenimentele neplăcute ale vieţii noastre. Chiar dacă pare că punem degetul pe rană, putem întreba „Care a fost lucrul cel mai dificil al experienţei”?

F – „Face faţă”. După ce emoţia a fost eliberată, o întrebare de genul „Ce te ajută să Faci Faţă?” poate scoate la lumină resursele pe care fiecare le are şi cu care poate mult mai uşor să înfrunte situaţia.

E – „Empatie”. Este întoteauna util ca la sfârşitul unei discuţii să ne exprimăm sincer sentimentele pe care le-am avut în timp ce ascultăm, ce stări şi sentimente am împărtăşit cu persoana din faţa noastră.

Ştiu că poate părea simplist, că o altă „reţetă magică”, gen „5 paşi spre fericire” însă această metodă poate fi considerată ca fiind doar un reper de comportament.

Mi-am dorit să înţelegem că ascultarea presupune mult mai mult, este o stare de spirit, este o altă atitudine. Ascultarea înseamnă inima mea alături de inima ta.

Învaţă să asculţi cu inima !

Cristian Manea – Psiholog